POEZIE

Ce se-tâmplă c-un student

Nici prea bun nici eminent

De la noi din facultate

Unde a găsit de toate.

MECANIZARE

Roţi dinţate, angrenaje

Sisteme, aparataje,

TONEA, ILEA şi cu POPA

Te-nvaţă să ari ogorul

Cu plugul şi cu tractorul.

PEDOLOGIE

Minerale, roci şi pietre

RUSU le predă pripit,

Noi chiulim având drept zestre

Cinci – ul verde malachit.

AGROMETEOROLOGIE

VĂLEANU şi cu GÂTLAN

Stau ca să scruteze zorii

Şi prin ceţuri de advecţii,

Vor să ne înveţe norii.

INFORMATICĂ

Ascuns printre monitoare

COJOCARU ADRIAN

Vrea ca la calculatoare,

Să mai zăbovim un an.

SISTEMATICA PLANTELOR

Plante, ierburi în catină,

N-ai aşa ceva-n grădină,

Numai COSTE te învaţă

Să rămâi student pe viaţă.

AGROCHIMIE

Dintre munţi de pesticide

Se iveşte şi GOIAN,

Să ne-nveţe agrochimie

În stil de-academician.

LIMBA FRANCEZĂ

Dacă la etajul cinci

În franceză ne certam,

Ne-au pus cu botul pe labe

MASICHIEVICI şi BUTAN.

MATEMATICĂ

CREŢ şi ANGHEL conferenţiarul,

Ne rezolvă într-un an

Făcând pe justiţiarul,

În stil neo-mexican.

ENTOMOLOGIE

Pe la entomologie,

Învăţăm insecta, ponta…

Şi se ştie că ne-ndrumă

PĂLĂGEŞIU – Melolonta

FITOPATOLOGIE

La fitopatologie

POPESCU – nvaţă studenţii,

Iar BORCEAN şi ECI MOLNAR

Ne împroaşcă cu richeţii.

FITOTEHNIE

De-ai venit la Agronomie

Treci pe la fitotehnie,

Cu soiuri de porumb sau in,

DAVID, PÂRŞAN îndată vin,

Şi te-atacă cu ştiuleţi

Zmeul – SIMONA ŞUVEŢ

Dar n-ai văzut nimica încă,

VALERIU TABĂRĂ mănâncă

Studenţi pe pâine la examen –

De teamă nu mai suntem oameni.

Iar după stresul cotidian

Apare jovial BORCEAN,

Şi ne zâmbeşte ştrengăreşte

Când cinci – ul nu ni-l dăruieşte.

Şi mai şi toarnă gaz pe foc

Asistenta GETA POP

Cu toţii-n cor apoi strigăm,

Ne-am săturat să învăţăm.

FIZIOLOGIE

Şi tot urcând ca vai de noi,

Mult prea lipsiţi de frenezie

Ajungem la etajul doi,

Să studiem fiziologie.

Dar nu mai vrem să învăţăm

Şi ne-apucăm să copiem.

GENETICA

Dar încă nu am dat de dracu

Şi vremea este foarte caldă,

SĂRAC ne-ndeamnă să muncim

La cunoscuta “Casă Albă”.

Iar dacă ne împotrivim,

O luăm pe spate dur cu parul

Iar anul ni se pare chin

C-aşa vrea GALIA BUTNARU.

ZOOTEHNIE

Cai, porci – animale-o mie

Studiem la zootehnie.

GHEORGHE NISTOR ne arată

Să mâncăm bucata toată.

Şi tot dânsul ne învaţă

S-o luăm direct din faţă.

CULTURA PAJIŞTILOR

La etajul trei lucerna

Şi trifoiul le cosim.

Viţelarul ni se spune

În final să-l mirosim.

Iar studentul sărăcuţul

Adormit ca un bursuc,

Îl visează printre pajişti

Pe ALEXANDRU MOISUC.

MANAGEMENT

Când a ajuns în anul cinci,

Şi alergând ca un dement

Studentul nostru-i cotizant

La SÂMBOTIN la management.

Că-absenţele nemotivate

El le plăteşte permanent.

La finiş iată c-ai ajuns,

Te-ocupi de lucruri mai serioase,

De baluri şi chefuri spumoase.

Iar de vei vrea să faci ceva,

N-ai nici-o şansă vine greva.

Trec ore, zile, săptămâni,

Pe grevă noi suntem stăpâni.

Şi astfel vine sesiunea,

Noi tot ne ţinem promisiunea

Că ne-apucăm de învăţat

Sau cât de cât de studiat.

Dar pân la urmă-oricât de tare

Ne plângem, suspinăm, oftăm,

Iubitele de secretare

Ne-ajută bursa s-o luăm…..

Şi astfel trece facultatea

Dar ce tot vă mai spun eu – GATA!

(autor necunoscut)

O noapte de mai cu lună în grădină la Copou,

Pe o bancă eroina, in fund nobilul erou,

Ea o gingaşa elevă, un tânăr realist,

Ea stă trista, gânditoare, el emoţionat si trist.

Dar deodată se transformă, faţa i se luminează,

Se inspira-şi ea avântul si spre dânsa-naintează.

‘’Tremurând ca la tabelă cand mi-am incercat norocul

Si concursului  « Gazetei «  am vrut ca să-i înfrunt focul,

Alb… ca şi lucrarea scrisă ce atunci am prezentat-o

Astfel mi-am luat curajul sa-ţi vorbesc tie-adorato !

Când treci zveltă şi subţire parca-i fi o integrală,

Cum să nu te-adore-un tânăr de clasa a XII-a reală ?!

Ca un zero supra zero stau în nedeterminare

Sufletul mi-l chinuieşte o problemă ingrozitoare:

Te-am văzut trecând pe stradă, m-ai cucerit dintr-odată

Si tu m-ai văzut pe mine? Reciproca-adevărată-i?

Nu cerca ca prin tangenţa sa-mi ocolesti intrebarea,

Dă-mi sentinta mai degrabă, mă cuprinde nerăbdarea,

Căci de mi-ai intinde arcul inimii mai mult de ,

Ai trece peste limită şi, vai, va putea plesni !

Calculînd cu logaritmi unghiul sufletului tău

L-am găsit destul de mare ca să-ncap în el şi eu.

Nu cer prea mult de la tine, nu am nici un gând demonic

Numai ca doi buni prieteni să fim în raport armonic.

Totu-n mine convergează către-un scop suprem :iubirea

Şi din ea îmi derivează chinul şi nenorocirea.

Căci dorinţa-i infinită, dar puterea totdeauna

Mărginită ca un sinus între minus şi plus una

Şi iubirea n-are maxim, creste făr-a se opri,

Derivata-i pozitivă oricând si oricum ar fi.

Fericirea mea-i o fracţie cu numărătorul zero,

Numai de tine depinde s-o modifici, scumpă Hero!

Căci , dac-ai muta pe zero şi l-ai pune numitor,

Ea s-ar face infinită, eu fericit muritor.

Cînd ceva nu-ţi place ţie mă supără şi pe mine;

De eşti veselă sunt vesel, eu sînt funcţie de tine

Îmi descompun sufletu-n serii, să-l poţi mai bine-aprecia

Ş-apoi ca binomul lui Newton, să-mi dezveleşti inima ta

Ecuaţie nedezlegată e sufletu-ntreg al tău

Şi cine-ncearcă s-o rezolve complică problema mai rău.

Dar n-ai să elimini din mine nici prin metoda lui Cauchy

Credinţa că, la urma urmei, tot voi putea-o rezolvi!

Admite-mă lînga tine pentru studierea temei

Să găsesc soluţiunea care convine problemei.

Stând departe faţă-faţă, vom fi tot indiferenţi,

Nu astfel se manifestă simţirea între studenţi,

Căci totdeauna iubirea, care-i limita speranţei,

E invers proporţuionlă chiar cu pătratul distanţei

De rămâi tot radicală şi îmi neglijezi iubirea

Ca pe-a opta zecimală, mi se schimbă toată firea.

Şi cuprins de indignare văd înaintea mea roş.

Gînduri negre dau năvală ca soluţiile-n cos,

Şi imagini defilează ca pe-un eteric covor,

Ca şirul de derivate din fornula lui Taylor.

Dar de mi-ai primi iubirea, ar sări ca într-un vis,

Ca o funcţie discontinuă din infern în paradis!

Matematica, << Gazeta>>, aceste duioase-amoruri,

Le-aş sacrifica pe toate; noi aspiraţii, noi doruri,

Dintr-o lume transcendentă pân-acum pentru mine,

M-ar cuprinde, m-ar preface, de-aş sta alături de tine!

Care aduce << Gazeta>> focarul ambiţiunii

Oricăriu zis <<matematica>> realist ce se respectă,

Căci numai tu ai secretul, de fericire complectă!

Singura problemă care m-ar interesa pe mine

Ar fi cum să-mi schimb fiinţa ca să pot fi demn de tine,

Tot ce-ai spune pentru mine axiomă-ar rămînea,

Ţi-aş ceda de bună voie autonomia mea!

Şi dacă, precum ţi-am promis, n-oi fi rob voinţei tale.

S-ajung să calculez pe e c-un milion de zecimale.

Să sufăr până-n clipa cînd s-or tăia două paralele

Iar distanţa dintre noi să fie fixă ca-ntre ele.

Să stau aşteptând iubire până când s-or rezolva.

Mult celebra chestiune, teorema lui Fermat.

Să-nghit Geometrografia propusă de Ionescu

Să fiu zvîrlit in lună ca ghiuleaua lui Lalescu

M-apune epi-elipsia si orice altă hiperbolă

Să crească-n progresiunea cu-o raţie fenomenală

Să s-anuleze in mine şi iubirea, şi speranţa

S-au să măsor de le minus la plus infinit dintanţa!

Să mă consume văpaia focarelor ce ai sub gene

Şi să fiu trecut prin ciurul grecului Eratostene

Dar dac-o fi intre noi să rămînă-ntr-una armonie

Să ne iubim păn-vă scoate Ioachimescu-o geometrie

Şi dacă tot refractară, nereductibilă eşti

Nu mai mă privi pe mine, ca natură s-o priveşti

Căci precum inversiunea schimbă radical figura

Tot aşa sufletul nostru ni-l modifică ,, natura,,

Iar dacă privesc în lume şi atent mintea-mi deschid

Văd oriunde ne-ntrecută stiinţ-a lui Euclid

Noaptea ce ne-nvăluieşte e-o ecuaţie imensă

Cât necunoscut cuprinde obscuritate intensă!

Cerul este-o emisferă cu multiple puncte date

Zise stele ce se mişcă în cercuri nedeterminate

Ele fac figuri de aur neşterse incă devreme

Ce-nainte de a fi lumea au servit în teoreme

Luna sau suplinitoarea Soarelui cînd e lipsă

E suprafaţa închisă într-un cerc şi o elipsă

Oamenii pierduţi în noapte: puncte mobile-agitate

Rîul: o sinusoidă lucind in pete-argintate

Iar misterioasa umbr-ă unde sălcilor de pe mal

E proiecţia pe apă făcută ortogonal

Cocostîrcul ce măsoară balta cu-aşa nobil pas

Cu picioarele şi ciocul formeză câte-un compas

Puntea este-o teoremă, o cunosc bine şcolarii

A făcut-o Pitagora şi no pot trece măgarii

În translaţii şi rotaţii ducem mai deparet vântul

Frunzele care în goană-ating tangenţial pământul

Si din atmosferă rece liniştit se lasă-n şoapte

Pe un arc de parabolă încet păsările de noapte

Şi tu nu simţi cum natura cu-o putere infinită

Ne atrage, ne indeamna să fim funcţie-implicită?

Şi cînd de voci mai profane ţi seama la orice pas

A fortiori rezultă s-asculţi al naturii glas

Tînărul tăcu şi-n calmul atmosferei monoton

Se-auzeau dar două inimi ce băteau în unison

Cum mai simţiţi tu poezia şi cît de frumos vorbeşti

Cînd te-ascult mă simt răpită către sferele cereşti

Ea pronunţase sentinţa el pătruns emoţionat

Zăpăcit de fericire o priveşte transportat

În sfîrşit mi-am ajuns scopul te-am văzut înduioşat

Scoala-te de dimineatza

Apoi spala-te pe fatza

Soarbet-tzi ceaiul pregatit

Camera-i de aerisit

Tu insa ai mai dormi…

Of,numai elev sa nu fii!

Astazi nu este o zi buna

Cu diriga am romana

Cu directorul cel mare,

Am 3 ore de teroare…

Doamne,Doamne ce mai zi

Of,numai elev sa nu fii!

Asa k azi n-am ce face,

Ori imi place,ori nu-mi place

Ori sunt inger ori sunt drac,

Uniforma n-o imbrac!

Vreau,nu vreau ma-nbrac in gri

Of, numai elev sa nu fii!

Autobuz-inghesuiala

Vorbe dure,paruiala

Calatori fara de bani

Controlorii-s badarani

Toate azi le-ai inchitzit

Of,numai elev sa nu fii!

Clopotzelul a sunat

Eu in banca-s ca in pat

Profu’ vorbeste cu chef

Eu cu-n ochi ma uit la el,

Celalalt imi adormi…

Of, numai elev sa nu fii!

Je m’apelle Vasile Mure
Je vien de la padure
Je trouve nevasta’n pat
Se joue cu’n alt barbat
Pana je prendre ciomagu,
Mon amie sarise gardu’
Il tombeau dans la urzici,
Sur son cur numai besici.

A fost odată ca-n povesti, A fost , de-ar mai fi iară, Din neamuri tracice, regeşti, O prea frumoasă ţară.

Şi era una pe pământ Şi mândră-n toate cele Cum e icoana unui sfânt Şi Luna între stele.

Mă doare-n suflet când privesc La tot ce se întamplă,Şi in mormant mă răsucesc Şi cuie-mi intră-n tâmplă.

Eu nu mai simt miros de tei În viata mea postumă, Nu văd nici vajnici pui de lei,Doar mucegai şi humă.

Luceferi nu mai strălucesc Când ţara e o rană, Copiii mamele-şi bocesc, Ca n-au în blide hrană.

Cântat-am graiul românesc, Această dulce limbă. Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc Prin alte ţări o schimbă.

Degeaba le-am lăsat cu dor O “Doină”, să tresară ! Trecutul nu e viitor Şi viaţa li-i amară.

Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,Din Nistru până-n Tisa. Moldova-i astăzi jumătăţi. Cât rău făcutu-ni-s-a!

Degeaba scris-am eu scrisori Din vremuri de urgie, Şi m-am rugat de-atâtea ori Mai bine să vă fie.

Avut-am piatră la hotar Şi-n ţara noastră singuri Cules-am holde din brăzdar. Acum n-aveţi nici linguri …

O, biet popor român sărac Cu-o ţară prea bogată ! Tu vino-i răului de hac Să nu ţi-o vândă toată !

Şi dă-i afară pe străini Cu toţi îmburgheziţii, Să nu-ţi mai fie-n alte mâini Guverne şi poliţii !

Cu trupe de comedianţi Numindu-le partide,Sunteţi românii emigranţi Din Rai în ţări aride.

Pierdut-aţi banii ţării-n vânt Şi-i goală visteria. Mai daţi şi ape şi pământ Şi vindeţi România.

Mihai Viteazu v-a lăsat O ţară mai rotundă. Voi azi aţi scoc-o la mezat, Străinii vă inundă.

Aveţi întinsul Bărăgan, Şi nu aveţi o pâine. Aveţi şi turme şi ciobani,Dar duceţi vieţi de câine.

Aveţi bogaţii munţi Carpaţi Şi dulcea Mioriţă, Păduri de brazi ce vă sunt fraţi, Şi flori în poieniţă.

Aveţi o deltă ca-n poveşti, Vedeţi să nu v-o fure, Atâtea ape, atâţia peşti Şi nu mâncaţi nici mure…

Nici vii pe deal nu mai zăresti, Livezile se-uscară, Când mărul Ţarii Româneşti Se-aduce de afară.

Nu vine Mircea cel Bătrân, Nici Ştefan de la Putna, Să vi-l alunge pe păgân Când voi lăsat-aţi lupta !

Albastrul cerului senin Se-ntunecă mai tare De-atâţia nouri de venin, De-atâta delăsare.

Nu voi a vă-nvăţa de rău Ci-ncerc a vă-nţelege. De ani şi ani cădeţi în hău, Nimic nu vă mai merge.

Ruşine să vă fie-n veac Că v-aţi trădat străbunii De parcă n-aţi fi pui de dac Ci rude-aţi fi cu hunii !

Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi Să vă înece-n smoală, Să fiţi doar simpli figuranţi În ţara voastră goală…

Am vrut sa-ti culeg o floare,
Un mic ghiocel frumos,
Dar pana la urma moare
Si cui e de folos?

E ziua ta, mamico, 
In dar ti-am adus inima
si crede-ma, mamico,
Un dar mai frumos nu se putea 

Am vrut sa-ti culeg stelute,
sa-ti fac un frumos colier,
Dar cine nu stie oare
Ca in zori stelutele pier?

E ziua ta, mamico, 
In dar ti-am adus inima
si crede-ma, mamico,
Un dar mai frumos nu se putea 

Am vrut sa-ti culeg o raza
De soare, sa-ti prind in par,
Dar tu stralucesti mai tare
De dragoste si dor.

E ziua ta, mamico, 
In dar ti-am adus inima
si crede-ma, mamico,
Un dar mai frumos nu se putea   

La muncă, derbedei, că trece anul
şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceaţi pe democraţii cei cucernici,
P…. mamii voastre de nemernici.

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
şi i-aţi distrus averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară
care-şi va cere scuze în maghiară.
Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,
aţi desfiinţat uzine , câmpuri , fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,
aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care mereu ne-ncearcă,
răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu
întoarceţi România – n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,
v-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
s-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace ,
cum v-au putut părinţii voştri face ?

Ce condimente le-au picat în spermă
de e trădarea voastră-atât de fermă ?
Aţi pus nenorocita voastră labă
pe-această tristă ţară Basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
s-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,
supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba
că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară ,
ia cereţi-vă puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră ,
mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
şi nu albanizaţi această ţară .

Băgaţi viteză, că vă trece anul
şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare
decât lozinca lui Fănuş cel mare :

Nenorociţilor, se rupe şnurul,
“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul !”

Adrian Păunescu

Făcui fălă să vleau o constatale
La glădiniţă ieli, când am picat,
(Cu toate că-s de-un an în glupa male)
Să mol dacă glumesc, pe omoplat ;

Ne-a esplicat doamna educatoale
Amănunţit, chial ne-a si desenat,
Cum am ajuns să ezigstăm sub soale,
Cum fiecale a fost plocleat,

Elam ochi si ulechi de culios
Să aflu cum pe lume am venit,
Si chipes si isteţ, da’ si flumos,
Da’ nu te mint, mai mult m-a plictisit,

C-al fi o balză, cale-n noptiţică,
Ne-aduţe-n pliscu’ ei, împachetaţi,
Când scapă si mămica de bultică
Făcută de la ouă si câlnaţi,

Cum zboală balza asta-nţet, agale,
Vleo nouă luni, să iasă luclu bun
Si cum agiungem în pătuţ si-n ţoale
Pe cosul casei, ca si Mos Clăciun….

Să vezi măi flate, ţe educatoale (!)
Fălă misto, chial m-a lăsat pelplex,
La vâlsta ei, (ţe ţâţe, ce piţioale !)
Să nu stie nimica desple sex ??

Un pitic si o pitica
Trec padurea fara frica,
Când în fata le apare
Ursul Mos-Martin cel mare.

Atunci ursul îi întreaba:
Unde mergeti cu asa graba?
Uite, caut prin padure
Miere dulce,fragi si mure.

Dar padurea este deasa,
Lunga si periculoasa,
Tu esti mic si ea pitica,
Voua nu va este frica?

Ursule, sa stii ceva,
Asta nu e treaba ta;
Dar daca insisti, îti spunem:
Noi de fapt vrem sa ne-o punem!…

(cred ca de Ion Pribeagu)

La Parintele Vintila
Vine-Arvinte, cam sfios
Si ii spune:
- Fie-ti mila
De un suflet pacatos.
Chiar in saptamana mare
Cand tot omul e smerit-
Si posteste cu’ndurare,
Uite-am pacatuit !

-Ai furat ? intreaba popa
-Nu, Prea sfinte ! Fara vrere
M-am dat diavolului, hopa
C’o gradina de muiere !

-Vai de mine, vai de mine…
Greu pacat ai savarsit…
Insa daca-mi spui cu cine,
Poate fi-vei mintuit.

-Nu pot, a raspuns Arvinte,-
Sa-mi fac chinul si mai greu,-
Nu pot s-o divulg, Parinte,
Ca ma bate Dumnezeu !

…Era’nalta si frumoasa,
Parul blond si ochi de jar,
Gura dulce, voluptoasa,
Dintii de margaritar…

-Nu cumva ai fost cu Tantzi
Din Smirdan, de peste drum ?
-Nu pot s-o divulg, ca Domnul
Ma trazneste chiar acum !

…Si-avea flori la cingatoare,
Trup de crin imbobocit,
Mijlocel de fata mare,
Numa’ buna de iubit…

-Poate-ai fost cu Mitza Creatza
Cea usoara ca un fulg ?
Din Buzesti ? -Cere-mi si viata,
Insa nu pot s-o divulg !

…Durdulie, ‘mbujorata,
Numai cantec, numai joc,
Cand te-a strans in brate-odata,
Ai simtit in vine foc !

-Mai, Arvinte-ai fost cu Leana
Care sade pe Neptun ?
-Sfinte, geaba-mi zgandari rana,
Fiindca tot nu pot sa spun !

…O comoara tainuita,
Fruct in dragoste scaldat,
Toata plina de ispita,
Toata plina de pacat …

- Bine, du-te, mediteaza,
Si vii maine, mai dispus,
Domnul sa te aibe-n paza,
-Sarut dreapta ! Si s-a dus .

Ajungand in colt, ca vantu,
S-a-ntalnit cu Calistrat
Care l-a-ntrebat:
- Prea Sfintul, de pacat te-a dezlegat ?
-Inca nu !
Raspunse-Arvinte, foarte vesel si vioi,
Dar aflai de la Parinte
Inca trei adrese noi !